Fizică

Păltineanu Cristina

Profesor grad I

Tică Tatiana

Profesor grad I

Muraru Marian

Profesor grad I

Alexandra Pop

Profesor grad I

Cristina Păltineanu

Profesor grad I

Cristina Mirela Păltineanu (n. 9 martie 1970, Curtea de Argeș, județul Argeș).

Profesoară de fizică și chimie, cu gradul didactic I dobândit în anul 2010.

A studiat în cadrul Universitații București, Facultatea de Chimie, secția Chimie-Fizică 5 ani, între anii 1989-1994.

A început activitatea didactică în Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” în perioada 1997-2000, ca profesor debutant suplinitor; a revenit în perioada 2003-2006, iar din anul 2014 este profesor titular al liceului.

S-a remarcat prin calităţile sale de profesor riguros, obiectiv, care are ca scop în carieră formarea unor caractere demne, a unor tineri deschişi către cunoaştere, nou şi tehnologie.

De-a lungul activităţii sale a dovedit capacitaţi reale de comunicare, atât cu elevii, cât şi cu personalul didactic al liceului.

Este o fire deschisă, intuitivă, preocupată de dezvoltarea abilităţilor intelectuale, dar şi practice, ale tinerilor.

Tatiana Tică

Profesor grad I

Filofteia Tatiana Tică (n. 2 mai 1974, Curtea de Argeș, judeţul Argeş).

Profesoară de fizică, cu gradul didactic I dobândit în anul 2009.

A urmat Liceul „Electroargeș”/„Ferdinand I” din Curtea de Argeș între anii 1988-1992, după care şi-a continuat studiile la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Fizică, iar în anul 1997 a obţinut diploma şi titlul de „Licențiat în Fizică”.

 În anul 2008 a absolvit cursurile postuniversitare/reconversie informatică din cadrul Universității din Pitești, Facultatea de Matematică-Informatică, iar in anul 2017 a obținut diploma de master în cadrul Universităţii „Politehnica” din București.

Activitatea didactică s-a desfăşurat în cadrul Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă” Curtea de Argeș, dar şi în alte instituții.

A obţinut rezultate remarcabile cu elevii la concursuri şcolare de nivel judeţean şi naţional.

A participat la simpozioane ştiinţifice naţionale şi internaţionale în cadrul cărora a susţinut comunicări, este autor sau coautor a numeroase lucrări de specialitate publicate (cărţi şi articole), între care: Forțe de frecare și de rezistență, Sinteze pentru toți, Mecanica fluidelor şi Dinamica punctului material-probleme rezolvate, Fizică-teste de evaluare pentru gimnaziu, Crearea paginilor Web folosind HTML și JAVASCRIPT ― Apelarea bazelor de date.

 

Face parte din echipa de profesori implicați în proiecte internaționale de parteneriat educațional al Colegiului Național „Vlaicu Vodă” cu școli din Olanda, Norvegia, Anglia, Polonia, Italia și Spania.

Muraru Marian

Profesor grad I

Marian Muraru (n. 2 februarie 1963, Ciofrângeni, judeţul Argeş)

Profesor de fizică; gradul didactic I dobândit în anul 2000.

A urmat Liceul „Alexandru Odobescu” din Piteşti între anii 1977-1981, după care şi-a continuat studiile la Universitatea Bucureşti; în anul 1987 a obținut diploma şi titlul de „Licențiat în fizică”. în anul 2017 a absolvit un master în cadrul Universității „Politehnica” Bucureşti.

Activitatea didactică s-a desfăşurat la Școala Gimnazială Ciofrângeni între anii 1987-1998, la Liceul Tehnologic Auto Curtea de Argeş între anii 1998-2018, iar din 2018, la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”.